Apariția și evoluția asigurărilor RCA

Creșterea într-un ritm alarmant a numărului de autovehicule de toate tipurile la nivel global care circulă pe drumurile publice a făcut ca asigurarea de răspunde civilă pentru pagubele sau vătămările corporale produse prin accidente auto să capete un interes general, deoarece acestea amenință un număr mare de persoane și, respectiv, de bunuri ale acestora. Astfel, de exemplu, în România la mijlocul anilor 2000 erau înmatriculate în circulație peste 4 milioane de autovehicule, cea ce însemnă că, în medie, la circa 5 locuitori îi revine un autovehicul și deci pericolul producerii unor accidente devenise foarte ridicat. În aceste condiții, protejarea victimelor accidentelor de circulație a devenit o problemă de ordin social foarte importantă. În consecință, în numeroase țări s-a introdus asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, considerându-se că prin implicațiile sale deosebite o astfel de măsură nu poate fi lăsată la libera apreciere a fiecărui deținător de autovehicul.[1]

În România, cel de-al doilea război mondial a marcat regrese importante ale activității de asigurare, astfel companii importante s-au retras de piață. În 1945, mai funcționau numai 13 societăți românești și 5 reprezentanțe străine. Încă din anul 1942, a fost reorganizată Regia Autonomă a Asigurărilor de Stat, care deținea monopolul asigurărilor asupra bunurilor de stat și comunale, ca mai apoi la scurt timp în 1948, toate societățile de asigurare au fost naționalizate și trecute în proprietatea Statului, cu toate activele, urmând ca în 1952 să fie înființată Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS), al cărui monopol în domeniu a împiedicat dezvoltarea și diversificarea asigurărilor.

Odată cu schimbarea regimului politic din România, în anul 1990, ADAS a fost desființată, principalele activități și activele acesteia fiind preluate de AsiRom (Asigurarea Românească S.A., Astra S.A. și CaRom S.A.[2]

Piața asigurărilor a fost liberalizată și reglementată prin Legea  nr. 47/1991 (actualmente abrogată), care a permis constituirea a numeroase societăți de asigurare cu capital privat, autohton sau străin. Conform Rapoartelor succesive ale CSA ale anilor 2000, principala companie de asigurări în România, ca și cotă generală de piață, a devenit, încă de la finele anilor 2004, societatea Allianz-Țiriac, care a reușit să detroneze AsiRom (copilul mai mare a fostei administrații de stat a asigurărilor) din perspectiva primelor nete subscrise, punctând una dintre cele mai spectaculoase evoluții din istoria contemporană a pieței.

Cert este faptul că ierarhiile pieței de asigurări sunt de departe a fi stabilite. Piața românească a asigurărilor, deși una competitivă, încă nu se află în faza de maturitate. Acest lucru rezultă din structura particulară a consumului de asigurări, care continuă să fie dominat de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.

Activitate de asigurare constituie o importantă componentă a cadrului juridic al economiei de piață. Prima reglementare după 1989 în Romania a fost Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților comerciale din domeniul asigurărilor. Peisajul reglementărilor comerțului de asigurări a fost întregit cu Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în Romania, Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor (care a abrogat Legea nr. 47/1991) și Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare[3].

[1] Iulian VĂCĂREL, Florian BERCEA, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București 2007, p.403.

[2] R.N. Catană, Dreptul asigurărilor, Sfera Juridică, Cluj Napoca 2007, p.11.

[3] Cărpenaru D. St., Drept comercial român, ed. a 6-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007